Încă o dată scriu ca să nu uit că trebuie să îmi culeg bucățile din mine de pe jos și să le lipesc cu inima tremurândă. Umbra gîndului meu  am regăsit-o  înca o data acolo unde nu mă aşteptam azi si anume în disperare.

Ultima oară  am simțit că ma prăbușeșc, dușmanul din umbra mea căuta să puna mîna pe sufletul meu și să-l scoată pentru a-l duce in adâncurile iadului. Să-mi amintească că  viaţa mea nu a avut un sens atâta  timp cît n-am ţinut să-i dau unul. Sufletul meu imperfect  până în adâncul inimii  încearcă să îmi spună să nu imi  folosesc limba pentru blestem, pentru că mîndria este cea care transformă îngerii în diavoli.
A fost iubire, suferinţă, lepădare, ruşine... moarte dar am învatat ca nu pot începe a muri decât uitând si că  aşteptarea înseamnă  a supravieţui cât mai mult si a aluneca spre moarte încet.
 Din firea  mea păcătoasă, nu-mi place ideea de a fi umilită, de acum nu mă mai iau după ceea ce îmi dictează firea dar azi îmi doresc cel mai mult ca el să tacă ...

Se  zice că există o limită si că din fiecare dezamăgire trebuie să învăţ o lecție dar câte frângeri de inimă  mai am de suferit!...