Nu prea ştiu de ce scriu, cred că îmi scriu doar mie, dar am învăţat încă o data că scrisul  îmi uşureaza durerile sufleteşti.
       Poate că în fiecare om si în fiecare zi, se frânge ceva. E adevarat ca zâmbetul celui care suferă e mai dureros decât lacrimile celui care plânge și să jigneşti este mai uşor decît  sa te abtii, dar nu poţi schimba lumea dacă tu nu te-ai schimbat.  Azi am înteles că cel mai mult  ma înspăimântă lucrurile pe care nu le înteleg.
 Prea multa suferinta adunata intr-un singur suflet, durerea  sufletului  meu este fără vindecare si din ea se naste plânsul meu care este o rugăciune de păgâna îndurerata.

 Am impresia că numai eu sufăr, că toată suferinţa acestei lumi s-a concentrat în mine, că numai eu mai am drept la suferinţă, deşi îmi dau seama că există suferinţe şi mai groaznice... Suferinta mea de-a lungul timpului s-a transformat in ură, ură care  mă ajută să  înteleg că cei slabi nu pot ierta niciodată fiindcă iertarea este atributul celor puternici.